Mihai Gâdea e un om extraordinar de inteligent (și de parșiv, când interesul o cere), un bun orator, un manipulator prin excelență. Adrian Ursu la fel, iar lui Adrian Ursu chiar îi port respect, căci am lucrat cu el și, profesional vorbind, a fost mereu un om competent, conciliant, un profesionist de la care orice jurnalist are ce învăța, indiferent că vă place sau nu stilul său dur și persiflant.
Acum, știți cine, în fiecare campanie electorală (dar și în afara campaniilor) pompează bani mulți, mulți de tot, în Antena 3? PSD. Știți ce partid a pus pe liste „catindați” din rândul soților/consoartelor vedetelor Antena 3? PSD. Știți ce partid a oferit locuri pe listele sale calului mort al lui domn’ profesor, PUSL? PSD.
În aceste circumstanțe, dacă aveți senzația că Dan Voiculescu (unul dintre cei mai puternici oameni din România, nu de ieri sau de alaltăieri, ci de 35 de ani încoace), Mihai Gâdea și restul conducerii Antena 3 nu sunt conștienți de faptul că, oferindu-i lui George Simion morman de pretexte pentru a se VICTIMIZA, îi măresc enorm șansele de a intra în turul 2, cu afabilitate vă informez că sunteți deosebit de naivi.
PSD știe bine ce face! Antena 3 știe bine ce face! În coluziunea dintre politicienii Sistemului Securist și presa aservită Sistemului Securist, manus manum lavat.
Aseară ați asistat la un spectacol de teatru, unul scris și regizat de comunicatorii PSD și AUR, apoi pus în scenă la studioul Antena 3 CNN din Parlament. Nu e o suspiciune, e realitatea. Mihai Gâdea și George Simion ar fi avut șansa să reprezinte noua generație de aur a actoriei românești, dacă nu și-ar fi irosit talentul teatral în presă, respectiv politică. Păcat!
Lucrurile stau în felul următor: PSD și Marcel Ciolacu îl vor pe George Simion în turul 2, căci, pentru Ciolacu, e adversarul ideal, unicul ce îi asigură un final de campanie lejer și fotoliul de la Cotroceni. Mai mult, PSD dorește să ridice electoral AUR și la parlamentare, astfel încât să poată negocia apoi dintr-o poziție de forță continuarea coaliției cu PNL – în numele „stabilității”, evident.
Primarii PSD au primit demult dispoziție să strecoare și vreo 10 voturi către George Simion la turul 1/secție, căci opoziția controlată e mai bună decât opoziția INCONTROLABILĂ, autentică. Iar A3 prestează ca atare: oferă muniția cu care AUR simulează… opoziția. O POZIȚIE interesantă, nu!? Circenses!
La polul opus, PNL pompează sume uriașe în campania lui… Călin Georgescu, vizând efectul opus: scăderea lui Simion și împingerea ostașului fără onoare în turul 2. Sigur, ar fi mai ușor să muți Pământul din loc sau să te întorci viu din singularitatea unei găuri negre, decât să-i crești procentul lui Ciucă, dar asta e altă discuție.
Cu banii PNL, Călin Georgescu a apelat la mai multe ferme de boți care au invadat rețelele sociale cu comentarii provenite de la conturi mai false decât diploma de BAC a lui Marcel sau teza de doctorat a lui Ciucă. (Apropo, întreabă unii pe aici „de ce PPR nu pare a avea reach-ul SOS, AUR sau Călin Georgescu?”. De asta! Fiindcă, spre deosebire de „favoriții” din sondaje, ne bazăm EXCLUSIV pe parteneri și simpatizanți REALI pentru a disemina mesajele, nu pe conturile false și trolii ascunși în beciurile sediilor de partid.)
Sunteți prostiți, din nou, pe banii voștri, pe nervii voștri, de strategii „partenerului… strategic”.
Poate vă interesează că ieri, în timp ce voi erați cu ochii pe istericalele de la SiEnEn, proiectul de lege privind achiziția de avioane F35 a fost votat în procedură de urgență, în Camera Deputaților, la solicitarea Guvernului Ciolacu. Ca la un semn, alte 6 (ȘASE) MILIARDE de euro urmează să zboare din conturile României înspre cele ale oligarhilor americani din industria de armament.
Banii vor fi plătiți exact la fel cum a fost votat proiectul, DE URGENȚĂ, dar avioanele vor veni…cândva, peste 10-15 ani, când vor fi bune de dus la muzeu. Au găsit alți bani pentru arme, în vreme ce guvernatorul BNR le spune românilor să strângă cureaua fiindcă vin vremuri grele după alegeri. V-a consultat cineva dacă sunteți de acord cu această cheltuială din banii voștri? Am înțeles…
Campania asta pare a fi preponderent, la fel ca cele din trecut, ba despre care ar fi „omul rușilor”, ba despre cine se bucură de sprijinul americanilor. Pe cine o vrea „partenerul strategic” să alegem drept vătaf tura asta? Noi și veșnicele noastre priviri umile înspre Înalte Porți. „Toate-s vechi și nouă toate.”
Despre aleanurile vulgului, despre uriașele probleme ale României, despre provocările ce vor veni în următorii ani nu vorbește mai nimeni. Candidații la prezidențiale? Partidele parlamentare? Surse de zgomot. Forme fără fund. Pardon, fond. Păcat!
„Eu am făcut televiziune din gunoi, iar voi ați făcut gunoi din televiziune”, a afirmat cândva Silviu Prigoană. Târziu în noapte, după ce am ajuns acasă de la emisiune și am văzut ce s-a întâmplat la SiEnEn-ul mioritic seara trecută, am realizat că nimeni n-ar fi putut s-o spună mai clar.
Deși nu l-am cunoscut personal, tind să cred că unul dintre marile regrete ale proprietarului de presă Silviu Prigoană a fost acela că, în urma unor decizii de acum două decenii, a făcut din anumiți saltimbanci crizați, pastori sau nu, mari vedete tv. Din nou, păcat!
La finalul acestei campanii, câțiva moguli de presă vor avea conturile pline cu alți bani de la bugetul public, în vreme ce aceleași măști fetide vor ajunge să joace aceeași piesă: Festivalul Trădării României. Cui bono? NOI CE FACEM?
Avem puterea de a schimba ceva? Puterea Poporului Român, va strica jocurile imunde ale Sistemului Securist, cel unde vedem constant cum „asinus asinum fricat”? Decizia e a fiecăruia. Mai putem spera la Pace și Prosperitate în România în următorii ani, sau acceptăm cu placiditate ca aceiași politicieni – analfabeți și trădători – ce au guvernat în ultimii ani să ne conducă veseli spre noi crize, conflicte și războaie?
Dinu Popescu
Vă rugăm susțineți activitatea FrontPress.net:
ANUNȚ: FrontPress se confruntă cu cenzura pe rețelele sociale. Accesați direct site-ul nostru pentru a citi articolele sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
Donați mai jos prin Revolut:
sau prin PayPal:
Descoperă mai multe la FrontPress.net
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.