POLITICĂ

Candidatul-marioneta George Simion deconspirat de seful Comisiei SRI: „Sunt dovezi clare că a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU!”

Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofiteri GRU şi a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri electorale.

Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a fost întrebat la Parlament despre interdicţia preşedintelui AUR, George Simion, de a intra pe teritoriul Ucrainei şi Republicii Moldova: „Este un lucru diferit, acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare, în care unul din candidaţi, George Simion, s-a întâlnit, a avut întâlniri cu ofiteri ai GRU şi inclusiv a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri de susţinere electorale. (..) Încă la noi nu ştim dacă George Simion a încercat să deturneze”.

Candidatul Partidului National Conservator Roman (PNCR) la alegerile prezidenţiale, Cristian Terheş, care a fost sustinut pe listele AUR la europarlamentare si apoi a renuntat la sustinerea respectivă, a declarat la rândul lui că există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti.

„Din datele pe care le cunosc şi ce pot să spun public, până în momentul de faţă există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti, iar dacă acele înregistrări vor ieşi publice şi probabil vor ieşi publice (..) aici nu stiu dacă el a ştiut într-adevăr cine sunt persoanele respective, că nu cred că cineva vine şi spune, ştii eu sunt de la GRU, de exemplu, dar faptul ca s-a întalnit cu aceste persoane, faptul ca s-au schimbat bunuri şi servicii, în întâlnirile respective, există genul acesta de înregistrări. (…) Eu nu le-am văzut, dar s-a auzit despre ele şi inclusiv la Bruxelles, pot să confirm că pe filiera poloneză au ajuns”, a precizat Cristian Terheş.

Vă rugăm susțineți activitatea FrontPress.net:

ANUNȚ: FrontPress se confruntă cu cenzura pe rețelele sociale. Accesați direct site-ul nostru pentru a citi articolele sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Donați mai jos prin Revolut:

sau prin PayPal:

Subiecte similare

Lasă un răspuns

Back to top button