Candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat la Europa Liberă, luni, că susține prezența unui număr mai mare de trupe străine în România, că bugetul Apărării nu ar trebui majorat și că „simte” că anul viitor se va ajunge la pace în Ucraina.
„Cred că e foarte important, având totuși în vedere acest război din Ucraina, ar trebui în zona navală consolidate lucruri, acolo ar trebui să investim mai mulți bani. Și cred că ar fi grozav dacă am avea mai multe trupe străine în România, pentru că e demonstrat că în țările în care au existat trupe străine NATO pregătite de luptă, acelea nu au fost niciodată atacate”, a explicat șefa USR.
Ea s-a bâlbâit când a fost chestionată dacă știe câte trupe străine avem în România: „Da, avem o singură trupă de luptă și avem din Franța, din Anglia și cred că cam atât. Nu știu dacă nu cumva și din Italia, dar nu”. Și mai avem din SUA, i-a spus interlocutorul. ‘Da, bineînțeles”, a reacționat Lasconi.
Candidata USR la prezidențiale nu a știut să spună ce rol are Turcia în planul regional de apărare al NATO în raport cu România.
„Rolul Turciei este unul foarte important că în momentul de față nu lasă să treacă vapoarele din zona Ucrainei. E foarte important ca, exact cum vorbesc despre noi că suntem un factor de stabilitate și eu consider că rolul Turciei este foarte important. Nu aș putea să vă zic în detaliu ce scrie, că probabil dvs. v-ați gândit la niște lucruri…”, a răspuns Lasconi.
Întrebată dacă are încredere în Turcia ca partener NATO, aceasta a spus: „Eu pornesc cu încredere în multă lume până când sunt dezamăgită, dar am încredere în partenerii turci, da”.
Candidata USR la prezidențiale a apreciat că bugetul alocat Apărării nu ar trebui să crească. „Eu cred că deocamdată ar trebui să rămânem la 2,5% din PIB, nu văd de ce am crește acum „, a spus aceasta.
Întrebată ce ar face în calitate de Președinte dacă rușii înaintează până la Odessa, Lasconi a răspuns: „Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să discuți cu partenerii NATO, pe urmă să convoci CSAT. Eu cred că o să se ajungă la pace la anul, asta cred, e tensiuni mare în toată lumea, China pare că amenință Taiwanul, cred că, eu așa simt, că o să fie pace, dar cred că pacea se va încheia atunci când va dori poporul ucrainean. Eu dacă aș fi președintele Ucrainei nu aș da teritorii, în niciun caz”.
Vă rugăm susțineți activitatea FrontPress.net:
ANUNȚ: FrontPress se confruntă cu cenzura pe rețelele sociale. Accesați direct site-ul nostru pentru a citi articolele sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
Donați mai jos prin Revolut:
sau prin PayPal: