Am renunțat la abonamentul la canalul de streaming Disney +. Nu numai pentru că are filme pentru copii de 7 ani cu propagandă cu un acronim și cu alt +, ci și pentru că francizele lor sunt plicticoase, ci și pentru că este deseori vomitiv de woke și candel culture să te uiți la filmele de pe Disney +.
Există, însă, un motiv mai important. Acum două luni a fost mediatizat cu juma’ de gură un caz judiciar incredibil. Un cuplu american, el și ea, au fost la Disneyland. Ea a murit în urma unui șoc anafilactic de la alimente consumate în parc (i s-a spus că nu conțin alergeni, dar conțineau). El a dat în judecată Disneyland pentru a cere despăgubiri ce ar fi urmat să fie acordate de un juriu de oameni obișnuiți. Cam cum se întâmplă în filmele holiudiene.
Avocații Disneyland au pretins că procesul nu se poate judecat de o curte cu jurați, ci de către arbitri specializați, dar numai după o procedură confidențială de mediere. Ce temei au invocat pricepuții avocați? Cuplul nenorocit în parcul Disneyland era abonat la Disney +, iar în „termenii și condițiile” impuse de corporația Disney odată cu acordarea accesului la canalul de streaming scrie că pentru orice dispută cu ei, supremii, consumatorul amărăștean trebuie să urmeze calea medierii și a arbitrajului, iar nu calea curții cu juri. Cale care, în America, poate duce la despăgubiri de zeci sau chiar sute de milioane de dolari.
Evident, cuplul format din el și ea nu cunoștea această clauză. Nici măcar 0,1% dintre abonații Disney + nu știu asta. Nici măcar 0,1% dintre abonații tuturor canalelor de streaming nu știu asta. Mai șocant este că nici măcar 0,001% din populația de miliarde de abonați la canalele de streaming nu știu că, dacă oamenii sunt supuși acestor „termeni și condiții” în privința Netflix, HBO (Max), Disney +, Amazon Prime, Rakuten etc., respectiva clauză obligatorie de mediere și arbitraj este by default aplicabilă și restului raporturilor juridice cu alte companii din grup.
De exemplu, poți face un atac de panică la un film de groază foarte prost al Disney Cinema sau poți face urticarie de la o țoală proastă și scumpă de pe Amazon – nu ai voie să dai corporațiile în judecată la tine în țară, ci trebuie să te duci la ei, la mediere, cu jalba în proțap, sau la arbitrajul care, de regulă, le dă lor dreptate (sau îi obligă la despăgubiri de 25 de cenți). Acesta este unul dintre cele mai grave și cele mai bine ascunse riscuri ale digitalizării generalizate. Iar lumea este în mod insidios determinată să creadă că, dacă te opui digitalizării, ești un conspiraționist medieval…
Acesta este și motivul pentru care s-au scris DMA (Digital Market Act) și DSA (Digital Services Act) și pentru care reglementările UE sunt făcute pentru a fi încălcate de către marile corporații. Căci, dacă ar fi făcute pentru a fi respectate, pentru o astfel de clauză Disney + și Disneyland ar fi trebuit să fie amendate de CE cu 10% din cifra de afaceri.
Gheorghe Piperea
PS 1: În România, o asemenea clauză este considerată nescrisă de art. 1203 Cciv.
PS 2: Mai nou, marile evenimente sportive migrează pe canalele de streaming. Nu le mai poți urmări pe canalele furnizate orin cablu și, cu atât mai puțin, nu le mai poți „prinde” pe antenă, gratuit, ca acum 25 de ani. Nu doar că asta costă. Asta determină și aplicabilitatea clauzei respective, fără ca microbiștii să realizeze că, dacă au pierdut transmisia live din motiv de lipsă de semnal, tre’ să meargă pentru o mediere sau un arbitraj cu HBO (Max) la San Francisco.
Vă rugăm susțineți activitatea FrontPress.net:
ANUNȚ: FrontPress se confruntă cu cenzura pe rețelele sociale. Accesați direct site-ul nostru pentru a citi articolele sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
Donați mai jos prin Revolut:
sau prin PayPal:
