Compania de curierat Sameday angajează deținuți pentru livrările din noiembrie și decembrie, cu posibilitatea extinderii programului în 2025
Sameday Group, parte a grupului eMAG, va colabora cu deținuți pentru a gestiona volumul crescut de colete din lunile noiembrie și decembrie, conform anunțului făcut de Profit.ro. Programul-pilot implică 50 de deținuți aflați în regim deschis sau semi-deschis, apți din punct de vedere legal să participe la activități remunerate în piața muncii.
Compania a explicat că inițiativa respectă toate măsurile de securitate și normele legale, iar angajații din zona operațională au fost informați și s-au arătat dispuși să sprijine integrarea acestor persoane într-un mediu de lucru incluziv. „În lunile noiembrie și decembrie, în cadrul unui program-pilot, vom implica 50 de persoane aflate în detenție, apte să contribuie pe piața muncii, pentru activitățile de procesare a coletelor. Programul se desfășoară într-un cadru controlat, cu respectarea tuturor procedurilor de siguranță,” au precizat reprezentanții Sameday.
Această inițiativă răspunde și apelului ministrului Justiției către mediul de afaceri pentru a contribui la reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate. Conform unui studiu realizat de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), 84% dintre deținuți consideră că un loc de muncă este esențial pentru a preveni recidiva. Dacă rezultatele programului sunt pozitive, Sameday ia în considerare extinderea colaborării și în 2025.
Vă rugăm susțineți activitatea FrontPress.net:
ANUNȚ: FrontPress se confruntă cu cenzura pe rețelele sociale. Accesați direct site-ul nostru pentru a citi articolele sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
Donați mai jos prin Revolut:
sau prin PayPal:
Descoperă mai multe la FrontPress.net
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.