INTERNAȚIONAL

Cum a generat teoria climatică dezastrul din Spania?

Am mai publicat subiectul într-un flash pe rețelele sociale, dar cred că merită ceva mai mult decât o simplă postare sumară. Fără doar și poate ați văzut ce dezastru a fost în provincia Valencia. Mașini luate la vale, mutate precum jucăriile și oameni neputincioși care și-au pierdut tot. Cauza? „Schimbările climatice” – spun autoritățile. Cauza reală? Imbecilitatea, fără doar și poate!

Nu există nicio schimbare climatică întrucât clima a fost și este într-o continuă schimbare! Asta nu vor să recunoască cei din secta „schimbării climatice”. Absolut toate argumentele lor sunt demontate chiar și de către copiii mici, care n-au apucat încă să fie incluși în programele de spălare a creierelor, denumite pompos învățământ. Dar, ca să nu fiu acuzat de „vorbe aruncate aiurea”, o să vă aduc în atenție câteva evenimente pe care ori le-ați uitat, ori pe care nu le-ați aflat încă.

August 2022. O crâncenă secetă apare în Europa. În Cehia și Germania râurile au scăzut la niveluri pe care oamenii nu le mai văzuseră. „Încălzirea globală!”, urlau idioții utili. Doar că istoria nu poate fi păcălită. Din mai multe râuri s-au ivit așa-numitele pietre ale foamei. „Dacă mă vezi, să plângi!” – e mesajul care poate fi citit pe aceste pietre, datând de prin 1600. Ce să vezi, atunci, ca și acum, lumea s-a confruntat cu valuri succesive de secetă, în mai mulți ani. Râurile au scăzut, iar foametea care a apărut i-a determinat pe oameni să marcheze într-un stil ingenios problemele acelei perioade. Și, iată-ne acum, când monumentele apărute din apă combat cea mai mare fraudă a istoriei.

Mai țineți minte dezastrul de la Fukushima? Japonezii – înainte de a cădea în imbecilizarea pe care le-a adus-o regimul american de ocupație – erau o națiune cu o puternică memorie istorică. Sunt tradiționale în Japonia „pietrele de tsunami”, monumente menite a le da urmașilor indicații cu privire la nivelul atins de anumite tsunamiuri devastatoare. „Nu construi case sub acest punct” – este mesajul categoric inscripționat pe „Pietrele de la Aneyoshi”. Locuitorii zonei au respectat indicațiile și astfel au evitat dezastrul din 2011. Ceea ce însă nu s-a întâmplat în Prefectura Fukushima. Acolo există mai multe monumente similare, dintre care se disting „Pietrele din Minamisona”. Situate deasupra unor zone rezidențiale, acestea avertizau locuitorii să nu construiască la altitudini inferioare deoarece vor avea de suferit. Fapt care s-a și întâmplat în 2011, când localitatea a fost grav afectată de tsunami. Alte pietre-indicator din Prefectura Fukushima sunt în Namie, Usuiso sau Soma, toate spunând o poveste similară.

După cum bine înțelegeți, „ceea ce se întâmplă s-a mai întâmplat” și doar distrugerea memoriei istorice este vinovată pentru fraudele prezentului, precum pandemia inventată sau teza frauduloasă a „încălzirii globale”.

Dar în Spania? Ei bine, acolo e o poveste mult mai vastă. Largi zone din Spania trăiesc în extreme climatice de când se știu: ba valuri de inundații, ba perioade de secetă. Turia, râul care trecea prin Valencia, s-a dovedit o adevărată belea pentru localitate, numeroase inundații afectând-o grav. Asta până când Franco s-a apucat de treabă și a construit așa-numitul „Canal Turia” prin intermediul căruia cursul râului a fost deviat, trecând acum prin sudul localității. Astfel, orașul Valencia a evitat un dezastru de proporții, chestiune care nu se spune întrucât, în degenerarea lor, spaniolii i-au adus la putere tocmai pe comuniștii pe care Franco a crezut că i-a învins. Și, ca să înțelegeți ce înseamnă o lucrare făcută cum trebuie, canalul lui Franco a fost proiectat pentru a prelua peste 5000 m.c. de apă, mult superior valorii de 3700 metri cubi, cât s-a consemnat în timpul viiturii din 1957! Iar lucrarea și-a făcut datoria de minune!

Tot în zonă, Franco a construit numeroase baraje având ca scop regularizarea fluxurilor de apă în situații extreme. Barajele nu sunt construcții de dată recentă, așa cum au mulți impresia. Au fost utilizate inclusiv în antichitate! Un exemplu ar fi Barajul din Aragon, o construcție din perioada romană, care a salvat localnicii din Almoncid de la Cuba, deviind inundațiile pe partea cealaltă a dealului, într-o zonă nelocuită.

Doar că lucrările lui Franco au fost dărâmate sistematic de gașca de golani imbecili a lui Pedro Sanchez. Comuniștii cretini care au sufocat Spania au trecut la activitatea lor preferată: demolarea. Barajele lui Franco erau vinovate de fascism, așa că, mânați de instinctul revoluționar al prostului, s-au apucat să le dărâme. Cu toate că între ei se felicitau pentru „victoria obținută”, au justificat dărâmarea barajelor de faptul că erau construite în zone protejate. Și ghiciți cine a stabilit care sunt zonele protejate!

Ca să apară în peisaj și moțul pe rahat, întreaga operațiune a fost cuprinsă într-un program amplu de dărâmări de baraje, coordonat de comuniștii din Comisia Europeană. Cică e necesar să lăsăm râurile așa cum au fost ele deoarece barajele afectează … niște populații de pești care urcau pe râuri. E o demență! Nulitatea aia de Ursula și târla ei de proști s-au apucat să facă hărți ale barajelor care trebuie dărâmate, iar în Spania fix cele ale lui Franco au picat în planul UE. Și iată rezultatul!

Nu-i de mirare că atât tiripliciul de Pedro Sanchez, cât și regele Spaniei au fost atacați de localnici cu pietre și noroi. Doar că și spaniolii de rând au vina lor. I-au adus la putere inclusiv pe cretinii de la Podemos(ați uitat?), iar socialiștii lui Sanchez practic par întronizați pe viață. Au acceptat în Spania toate imbecilitățile progresiste și acceptă în continuare toată propaganda dementă care le promite câini cu covrigi în coadă. De la criza din 2008, atât viața spaniolului de rând, cât și mediul de afaceri au suferit deteriorări grave. Și, cu toate acestea, spaniolii tot se uită în gura comuniștilor. Oare nu-și merită soarta?

Așa cum era de așteptat, lucrările făcute pe șpăgi de actuala administrație spaniolă au căzut precum castelele de nisip. Zona afectată de inundații este cea în care s-au făcut lucrări de dată recentă, sub ampla aripă a Uniunii Europene. Cu banii care s-au dat pe o lucrare făcută de mântuială, Franco ar fi sistematizat toată Spania. Dar nimeni nu suflă un cuvânt despre asta. Ați văzut-o pe Ciorduța în zonă? Aiurea! Va ancheta și acolo la fel cum a „anchetat” dosarul EADS sau cum o „anchetează” pe Ursula în cazul vaccinurilor.

Ceea ce se petrece în Spania este fenomenul specific unei societăți aflate în cădere liberă. Încă nu se manifestă pregnant, dar cei care-și amintesc atmosfera pre-2008 știu bine despre ce vorbesc. Comuniștii au reușit să destructureze o națiune care acum plutește în derivă, exact la fel ca noul URSS, adică actuala Uniune Europeană.

Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe noi e faptul că suntem incluși de aceeași UE în planul de dărâmare a barajelor de pe o grămadă de râuri. Autoritățile noastre slugarnice au aprobat planul UE și se pregătesc deja să înceapă dărâmarea primelor baraje. Motivul pentru care se dărâmă este acela că „oricum nu produc energie electrică”. În mod evident, proștii nu au auzit de barajele cu rol de sistematizare a albiei râului, iar asta poate fi fatal pentru localitățile situate de-a lungul acelor albii. Toți tembelii ar trebui să afle că Ceaușescu a demarat lucrările de sistematizare a râurilor tocmai din cauza inundațiilor. A te apuca acum să dărâmi baraje, e un act de o prostie fără margini. Desigur, dacă te uiți la cât de proști sunt ăia care candidează la funcția supremă în stat, înțelegi că a invoca prostia în prezența lor e ca și cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului.

În încheiere aș mai adăuga ceva, anume răspunsul la întrebarea din titlu. Cum a generat clima dezastrul din Spania? Nu știu, pentru că nu e nicio dovadă în acest sens. Clima, așadar nu, dar „teoria climatică” da. Ceea ce constat însă este că, pe măsură ce „teoria climatică” este impusă, un val uriaș de prostie infectează creierele oamenilor. O adevărată epidemie face ca imbecilii să ajungă în funcții de conducere și să-și distrugă țările. Cred că acesta a fost modul în care „teoria climatică” a declanșat tragedia din Spania. Aveți grijă să nu ne lovească și pe noi! Sau ne-a lovit deja? băsescu, boc, Plăvanul, Sică Mandolină, Cîțu, Ciucă, Ciolacu … Nu vă sugerează nimic înșiruirea asta de proști siniștri?

via Dan Diaconu

Vă rugăm susțineți activitatea FrontPress.net:

ANUNȚ: FrontPress se confruntă cu cenzura pe rețelele sociale. Accesați direct site-ul nostru pentru a citi articolele sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Donați mai jos prin Revolut:

sau prin PayPal:


Descoperă mai multe la FrontPress.net

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button