MILITAR

Lege: Structuri ale Armatei Române pot trece sub comandă străină

Structuri ale Armatei Române pot trece temporar sub comandă străină, pentru desfășurarea unor operațiuni militare pe teritoriul țării, se arată într-un proiect de lege al MApN care se duce la vot în Parlament pentru adoptare.

Proiectul de lege ce are caracter NECLASIFICAT poartă numele de “Lege privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român”.

Articolul 7, Aliniatul 2, prevede că: “Structurile desemnate din cadrul Armatei României, în funcție de necesitățile operaționale, pot fi transferate pentru perioade determinate de timp, sub diferite grade de autoritate în relația cu comandantul forțelor armate străine care conduce o operație militară pe teritoriul statului român, în limitele stabilite prin mesajul privind transferul de autoritate, semnat de către şeful Statului Major al Apărării şi prin înțelegerile tehnice încheiate în acest sens”.

Pe durata participării la misiuni și operații militare pe teritoriul statului român, personalul Armatei României poate face uz de armamentul, munițiile şi dispozitivele militare din dotare, în conformitate cu legislația României și cu regulile de angajare autorizate.

Se specifică expres în text că vorbim de trecerea sub comandă străină a forțelor armate române se face în condiții de pace, adică se poate presupune că se referă la anumite exerciții militare care se fac sub umbrela nato. Evident, comanda străină sub care poate trece Armata Română nu poate fi decât NATO sau un stat-membru de seamă al NATO, pentru că aceasta este singura alianță militară din care România face parte. Cu toate că legea se referă la condiții de pace, apare acum Articolul 4 care precizează că operațiunile militare în cauză, care sunt aprobate de către Președintele României, la propunerea CSAT, sunt inițiate “în condițiile în care indicatorii şi avertizările stabilite prin planuri arată o deteriorare a meciului de securitate internațional sau regional şi iminența unor riscuri de securitate la adresa statului român”. Înțelegem de aici că, dacă mediul de securitate regional sau internațional se deteriorează, atunci și structuri ale Armatei Române pot trece sub comandă străină.

Spectrul războiului din Ucraina

Potrivit actului normativ citat, Regulile de Angajare se fundamentează pe următoarele temeiuri:

a) politice care au în vedere asigurarea cadrului în care misiunile şi operațiile militare corespund obiectivelor politico-militare şi stării finale dorite;

b) militare-care vizează asigurarea premiselor necesare desfăşurării misiunilor și operațiilor militare, precum şi asigurarea protecției forţelor proprii/aliate/de coaliţie;

c) legale-care urmăresc asigurarea deplinei conformități cu prevederile legislaţiei naţionale şi internaționale în domeniu.

În expunerea de motive a proiectului de lege se vorbește despre degradarea climatului de securitate regional, cauzat de invazia rusă în Ucraina, care este de natură să îngrijoreze țările din flacul estic al NATO. În aceste condiții, și pentru că România este membru al Alianței, ar trebui creat mediul legislativ pentru ca, într-un scenariu negativ în care războiul ar ajunge la noi, forțele armate ale NATO să poată interveni rapid în ajutor, dând astfel dovadă de flexibilitate, adaptabilitate și operativitate.

În prezent, legislația în vigoare nu reglementează desfășurarea unor forțe armate pe teritoriul statului roman, în condiții de pace.

Vă rugăm susțineți activitatea FrontPress.net:

ANUNȚ: FrontPress se confruntă cu cenzura pe rețelele sociale. Accesați direct site-ul nostru pentru a citi articolele sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Donați mai jos prin Revolut:

sau prin PayPal:

Subiecte similare

Lasă un răspuns

Back to top button