GENERALJUSTIȚIE

LOVITURA DE STAT

Un hohot homeric ar trebui să se reverse peste România.

De când profesorul universitar doctor Cercel ne învăța la televizor cum să ne spălăm corect pe mâini cu apă caldă și săpun, de când copiii erau despărțiți la școală de uluci din „pepsiglas”, iar oamenii erau ademeniți la vaccinare cu mici de Obor, nu s-a mai văzut o asemenea cantitate de prostie ca în motivația Curții Constituționale care îi interzice lui Șoșoacă să candideze.

Dar râsul ți se strepezește repede pe buze. Asta nu e prostie obișnuită. La fel ca la Covid, e o prostie ticăloasă. O prostie cu scop.

Documentul CCR nu este nici el o hotărâre judecătorească: e un ghiveci de editorial cu pamflet. Mustește de ideologie și propagandă. Este construit pe presupuneri și insinuări – un act de condamnare demn de sentințele tribunalelor poporului din „obsedantul deceniu”.

Bref: un manifest bolșevic!

Dar nimeni nu a băgat de seamă că avem de-a face cu ceva și mai grav de atât: Curtea Constituțională se substituie celor trei puteri în stat și le subminează.

Puterea judecătorească – CCR îi aduce lui Șoșoacă acuzații de încălcare a legii (rasism, antisemitism, amenințarea securității naționale etc.) fără ca împotriva ei să existe vreo sentință definitivă în acest sens.

Puterea legislativă – CCR declară eterne și imuabile asocierile noastre la organisme internaționale, cum sunt NATO sau UE. Or, participarea la astfel de acorduri și alianțe era exclusiv de competența Parlamentului. Până acum.

Puterea executivă – CCR o acuză pe Șoșoacă de „participarea la anumite evenimente publice”. Din contextul alambicat al formulării, deducem că printre acestea s-au numărat manifestări anti-vaccinare sau recepții la ambasada Rusiei.

Din două una: fie aceste manifestații au fost ilegale – și atunci trebuia să intervină poliția (aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar Șoșoacă pusă sub acuzare de Ministerul Public și deferită justiției) – fie manifestațiile au fost legale și atunci CCR bate câmpii de două ori.

Colac peste pupăză, redactând motivația ca pe un articol prost de ziar, CCR se substituie și celei de-a patra puteri în stat: Presa.

Așteptăm cu interes rubrici noi, cum ar fi Horoscop Constituțional sau Mondene: Cine, cui îi mai face curte…

Totuși marea „performanță” a Curții Constituționale este demolarea Constituției înseși, pe care ar trebui să o apere.

CCR calcă în picioare cu grosolănie, de-a valma, ca pe niște otrepe, drepturi și libertăți constituționale pentru care s-a murit în decembrie 89: dreptul de a alege și a fi ales, libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, libertatea de mișcare, dreptul la liberă asociere etc.

Arătam acum două zile că pitorescul personajului Șoșoacă nu trebuie să ne abată atenția de la gravitatea evenimentului: s-a semnat certificatul de deces al democrației în România.

Acum, după ce a apărut motivarea, constat că situația este mult mai gravă decât am crezut.

Cele 3+1 puteri ale statului scoase din joc și substituite de o entitate unică PLUS o Constituție relativizată, șubrezită și discutabilă înseamnă mai mult decât dispariția democrației: înseamnă LOVITURĂ DE STAT.

Curtea Constituțională și-a arogat – și nici un organ al statului nu i-a contestat – puteri uriașe. Cvasi-discreționare.

Dreptul de a se implica în orice: de la politică internă și politică externă, până la viața și convingerile oamenilor.

Pe baza unor „sesizări potrivite”, CCR ar putea decide intrarea României în război împotriva Rusiei. Sau închiderea presei care îi contestă deciziile. Sau vaccinarea obligatorie. Sau restrângerea circulației în spațiul public a bărbaților mai înalți decât Zelenski. Sau…

De acum, orice este posibil. În România a fost instituită DICTATURA.

Cine crede că această mișcare fulgerătoare a fost pusă la cale pe malurile Dâmboviței este naiv.

O asemenea schimbare dramatică de organizare politică și socială, realizată peste noapte, este de neimaginat fără aprobarea tutelei NATO și UE.

Și chiar de mai sus.

Mugurii dictaturii au început să mijească mai agresiv în Plandemie. Atunci au început să fie stâlcite grosolan drepturile și libertățile, atunci oamenii au fost împărțiți în cetățeni de mâna I și mâna a II-a…

Lovitura de Stat dată acum prin CCR poartă amprenta aceluiași Scenarist.

Am scris în mai multe rânduri că, în vremea Covid, țările au servit drept poligoane de încercare pentru diverse experimente. De exemplu, România a fost singura țară în care a fost RECUNOSCUTĂ „dictatura medicală”.

„Dictatură constituțională” de acum pare să facă și ea parte dintr-un experiment mai amplu. Un experiment pentru Marea Resetare.

ONU, multă vreme văzută ca un nucleu pentru Guvernul Mondial, bate pasul pe loc în tentativele sale de a coagula lumea. Dimpotrivă, pe zi ce trece e tot mai compromisă. Declararea secretarului general ONU persona non grata de către Israel pare să-i fi pus definitiv cruce. Sau, mă rog, un alt semn corect politic.

Cert e că, în criză de timp și tot mai decrepită, elita/pătura/țolul globalist are nevoie urgentă de o alternativă.

Cum ar fi o Curte Constituțională Mondială care să guverneze lumea?

Vă rugăm susțineți activitatea FrontPress.net:

ANUNȚ: FrontPress se confruntă cu cenzura pe rețelele sociale. Accesați direct site-ul nostru pentru a citi articolele sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Donați mai jos prin Revolut:

sau prin PayPal:

Subiecte similare

Lasă un răspuns

Back to top button