„Putinista” Șoșoacă, ghioaca Occidentului în capul PSD
„Coaliția noastră de guvernare cu PSD se oprește aici. Rămânem în Executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câștiga alegerile”. Ca orice soldățel care își cunoaște locul în unitate, Nicolae Ciucă a înțeles că trebuie să facă gălăgie în continuare. Lăsând deoparte ipocrizia din spatele mesajelor de susținere a Dianei Șoșoacă, hai să privim de sus imaginea – s-a ajuns până în punctul în care toate partidele fac front comun cu „omul Moscovei”, „putinista aia”, „adepta teoriilor conspirației” și alte etichete care i-au tot fost lipite șefei S.O.S.
De câteva zile, nimeni nu vrea să-și mai amintească de acțiunile Dianei Șoșoacă, toți s-au poziționat în spatele ei, sesizând că, de fapt, este o pâine de mâncat – susținătorii S.O.S. trebuie să migreze undeva, iar fiecare vrea acum un procent din scorul electoral.
S-a inflamat clasa politică din România de dragul unei persoane cu viziune pro-Rusia și anti-Occident. Foarte bine, dar să își asume toți avocații de conjunctură și discursul „victimei”!
PNL și USR, aceeași… opinie
Liberalii, de pildă, să iasă în față și să spună că sunt de acord cu mesajul Dianei Șoșoacă, să vorbească deschis împotriva Ucrainei și a ajutorului pentru Kiev, să-l blameze „live” pe Zelenski, nu pe la spate, „la o țigară”. În prima apariție pe scena internațională, la reuniunea Parlamentului European, șefa S.O.S. a vociferat împotriva tuturor dușmanilor ei până când i s-a tăiat microfonul. Să iasă public Ciucă și să condamne și acest „abuz” din P.E împotriva discursului liber”!
Iar dacă liberalii chiar nu mai cred în parteneriatul cu social-democrații, de ce nu demisionează? Dacă dă jos Guvernul Ciolacu, Nicolae Ciucă poate ieși în fața românilor cu promisiunea că el va îndrepta tot ce fac greșit, acum, PSD-iștii, că nu se mai putea guverna alături de „ciuma roșie”, că țara are nevoie de o schimbare. De ce rămân liberalii la putere dacă le pute traiul în aceeași încăpere cu social-democrații? Știm prea bine ce anume îi reține să plece – funcțiile și sinecurile din care se îndestulează camarila PNL!
Nu-i mai puțin adevărat că, acum, premierul are pretext și poate să le dea brânci din barca guvernării, că și așa destui liberali taie frunze la câini prin curtea Palatului Victoria.
La fel de indignată este și Elena Lasconi. Bravo, Nuți, ai 10 la solidaritate, acum ia-ți „trotinetarii” și „ghiozdănarii” din USR și recită cântece legionare, ca Diana Șoșoacă! Hai, Elena, vino la mitingurile pro-dreptul la viață ale Dianei Șoșoacă, stai în prima linie „șuldăr by șuldăr” cu ea, înfierează avortul și condamnă masacrul din Fâșia Gaza! Dacă tot suntem de partea adevărului, să-l îmbrățișăm în toate fazele sale, să luăm lumină – USR, te lepezi de învățăturile stăpânului Soroș?
De ce tac ambasadele?
Din toată această poveste lipsește tocmai poziția colonizatorilor. De ce tac ambasadele Vestului, în fruntea cu cea a SUA? Era cel mai bun moment să ia atitudine, să se afirme public, tare și apăsat că Occidentul nu se lasă manipulat de oamenii Moscovei! Unde-s comunicatele de altădată ale ambasadorilor acreditați la București, de tipul celor în care cereau respectarea statului de drept?!
Acum, nu mai mestecăm ciorba cu „Justiția nu se discută, judecătorii sunt de neatins”?!
De ce nu zic nimic ambasadele, mai ales că Diana Șoșoacă a atacat Israelul în prima ei reacție după decizia CCR? Când un personaj antisemit este pus la colț de o instanță numită Curtea Constituțională, iar alți politicieni sar în apărarea respectivului, te-ai fi așteptat ca ambasadorii Franței, Americii, ai Germaniei și Marii Britanii să ne învețe cum e cu apărarea valorilor occidentale, cu lupta împotriva fascismului etc; n-ar fi prima oară, în România suntem obișnuiți să primim lecții de la străini.
La cât de suspectă este tăcerea, n-ar fi o surpriză să aflăm că, în fapt, tot scandalul ăsta a fost regizat în cel mai mic detaliu.
E o întâmplare că s-a mers pe repede înainte cu sesizarea, judecata și „execuția” Dianei Șoșoacă și toată povestea a apărut atunci când Klaus Iohannis s-a dus într-un city break de câteva zile prin Paris? A fost summit-ul Francofoniei și, chiar dacă evenimentul a durat o zi, președintele nu putea rata ocazia unei plimbări prin capitala modei la braț cu doamna Carmen, recunoscută pentru gusturile în materie de „haute couture”.
În plus, șeful statului a tulit-o la țanc, fix când subiectul sentinței ÎCCJ în dosarul caselor retrocedate din Sibiu se rostogolea la vale, peste Palatul Cotroceni. Acum, nu mai scriem despre cum trebuie Iohannis să înapoieze 300.000 de euro, ne concentrăm pe hotelul de top din Paris și călătoria cu avionul de lux.
Și o întrebare, la final, pentru „regizori”: Diana Șoșoacă reprezintă un pericol și nu poate candida la alegerile prezidențiale, dar partidul înființat de ea, S.O.S, e ok și are voie să intre în Parlament?
Vă rugăm susțineți activitatea FrontPress.net:
ANUNȚ: FrontPress se confruntă cu cenzura pe rețelele sociale. Accesați direct site-ul nostru pentru a citi articolele sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
Donați mai jos prin Revolut:
sau prin PayPal: