Senatul a aprobat LEGEA care aduce un BENEFICIU MAJOR pentru toți PENSIONARII din România
O lege propusă de PSD, care are în vedere toți pensionarii din România, a fost adoptată de Senat. Aceasta oferă primăriilor rolul de intermediari între casele teritoriale de pensii și pensionari, facilitând astfel gestionarea mai eficientă a cererilor și distribuției biletelor de tratament și odihnă. Astfel, pensionarii vor putea ridica aceste bilete direct de la primărie, evitând drumurile către casele de pensii.
„Proiectul de lege inițiat de parlamentarii social-democrați din Sibiu, senatorul Claudiu Mureșan și deputatul Bogdan Trif, pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a trecut de Senat. Această inițiativă vine în sprijinul pensionarilor din întreaga țară, oferind soluții concrete pentru simplificarea procesului de obținere a biletelor de tratament balnear și recuperare.
Mai exact, proiectul permite primăriilor să acționeze ca intermediari între casele de pensii și pensionari, gestionând mai eficient cererile și distribuirea biletelor. Pe baza unei convenții între aceste instituții, pensionarii vor putea depune cererile și ridica biletele de tratament direct de la primărie, evitând astfel drumurile lungi până la casele de pensii teritoriale. Mulți pensionari trebuiau să parcurgă zeci de kilometri pentru a-și obține biletele de tratament.
„Această inițiativă legislativă s-a născut din discuțiile avute cu pensionarii, în special din nordul județului Sibiu. Pentru ei, depunerea cererilor și ridicarea biletelor de tratament de la casa de pensii din Sibiu era un proces anevoios. Le-am promis că voi rezolva această problemă și am făcut un pas important în acest sens! În curând, toți pensionarii din țară vor putea depune cererile și ridica biletele de la primăria localității lor, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la casele de pensii. Proiectul a fost aprobat de Senat și va intra în dezbatere la Camera Deputaților. Sunt încrezător că până la sfârșitul anului, această lege va fi implementată”, a declarat senatorul Claudiu Mureșan.
Această modificare legislativă oferă un avantaj semnificativ pensionarilor, reducând timpul și disconfortul cauzat de distanțele mari parcurse pentru a depune cererile și a ridica biletele de tratament. În plus, va îmbunătăți coordonarea dintre instituții, reducând birocrația și facilitând accesul pensionarilor la drepturile care li se cuvin”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.