TUCKER CARLSON ATACAT DE UN DEMON! La propriu – VIDEO. Soluția: Convertirea la Ortodoxie, Sfintele Taine și Moliftele Sfântului Vasile
Site-ul O Chilie Athonită ne transmite o mărturie extraordinară a celebrului jurnalist conservator american Tucker Carlson – probabil cel mai celebru jurnalist pe plan mondial – care relatează despre o experiență supranaturală pe care a avut-o în timp ce dormea: a fost atacat de un demon care l-a zgâriat cu ghearele lui și i-a lăsat urme sângerânde pe piele. Cu astfel de experiențe, mai mult sau mai puțin similare, se confruntă nu o dată cei care se luptă pentru adevăr. O Chilie Athonită ne furnizează fragmentul video în original și transcrierea în română a mărturiei lui Tucker Carlson, un mărturisitor al adevărului pe care îl așteptăm la Ortodoxie, dacă tot și-ar dori să se mute în România:
Realizatorii site-ului athonit remarcă: „Astfel de atacuri demonice în care omul chiar sângerează sunt foarte posibile mai ales dacă respectivul este ținta unor vrăji și nu este protejat prin spovedanie și împărtășanie. Desigur că îl respectăm și îl apreciem pe dl. Carlson pentru activitatea sa – motiv pentru care foarte probabil că a și devenit ținta atacurilor demonice – însă nu trebuie să uităm că domnia sa nu este ortodox și deci nu se poate proteja prin tainele Bisericii.
În orice caz mărturia sa este impresionată și de folos pentru că îl aduce mai aproape de Hristos și – sperăm – că și pe mulți dintre noi.”
Fragmentul video face parte dintr-un documentar despre creștinism realizat de John Heers de la First Things Foundation și documentaristul Steven „Scooter” Downey. Vizionare cu folos! (VIDEO mai sus). Transcrierea în română mai jos:
John Heers: – Crezi că prezența răului îi împinge pe oameni să se întrebe despre bine?
Tucker Carlson: – Asta mi s-a întâmplat mie!
– Asta ți s-a întâmplat ție?
– Oh, da! Am avut o experiență directă cu asta.
– În mediul jurnalistic sau…?
– Nu, în patul meu, noaptea. Am fost atacat în timp ce dormeam cu soția și cei patru câini în pat și am fost zgâriat adânc zgâriat fizic.
– Într-un atac spiritual de către un demon?
– Da, de un demon sau de ceva nevăzut care mi-a lăsat urme de gheare pe părțile laterale…
– Deci a lăsat urme fizice?
– Oh, sunt încă acolo. Da, da. Acum un an și jumătate.
– Soția ta a fost îngrozită? Știu că tu ai fost.
– Nu am fost. Am fost complet confuz. M-am trezit și pur și simplu nu puteam respira. Am crezut că mă voi sufoca și m-am plimbat pe afară și apoi, când am intrat, soția mea și câinii nu se treziseră, iar ei au somnul foarte ușor. Și apoi am avut aceste dureri teribile pe cutia toracică și pe umăr și eram doar în boxeri și m-am dus și am aprins lumina în baie și aveam patru urme de gheare pe fiecare parte sub brațe și pe umărul stâng și sângerau.
– Stai, sângerau?
– Sângerau, da. Erau urme de gheare. Și eu dorm pe o parte, deci nu m-am zgâriat singur. Și nu am unghii lungi. Și oricum nu se potriveau mâinilor mele. Dar da, asta s-a întâmplat. Eu nu sunt dintr-o lume în care se întâmplă astfel de lucruri. Nu am mai auzit de așa ceva. Habar nu aveam ce a fost asta. Dar am știut imediat că era ceva spiritual.
– Ai știut? Asta urma să te întreb.
– Da! Ei bine, nu înțeleg nici până în ziua de azi, nu zic că…
– Nu ai încercat să respingi partea spirituală în mintea ta, te-ai dus direct cu gândul la asta…
– Ei bine, nu avea niciun sens și nu are nici acum. Dar eu nu provin dintr-o tradiție religioasă care să vorbească despre astfel de lucruri sau care măcar să le recunoască existența, nimic de genul ăsta, nu am auzit pe nimeni să spună așa ceva în toată viața mea.
– Cum a fost a doua zi?
– În dimineața următoare m-am trezit și m-am gândit că a fost cel mai ciudat vis pe care l-am avut vreodată. Apoi am văzut sânge pe cearșafuri și mi-am dat seama că nu fusese deloc un vis. Am sunat-o pe asistenta mea, care era singura creștină evanghelică pe care o știam suficient de bine încât să o sun cu ceva atât de bizar, total bizar. Și ea a spus: „Oh, da, asta se mai întâmplă. Da, oamenii sunt atacați în patul lor de demoni!” „Ce? Despre ce vorbești?” Da. Deci nu omit nimic și nu pretind că înțeleg asta, pot spune doar ce mi s-a întâmplat mie. Și asta chiar mi s-a întâmplat.
Și apoi am fost cuprins de această dorință foarte intensă de a citi Biblia, ceea ce am început să fac apoi fără niciun studiu sau altceva. Am cumpărat o Biblie fără explicații, nu mă interesează editorializarea Bibliei, vreau doar să o citesc și să văd eu însumi ce e acolo. Am un nivel foarte scăzut de încredere în pastorii creștini, în cei mai mulți dintre ei, pur și simplu nu sunt deloc un fan. Și îmi pare rău să spun asta, dar așa simt eu. Așa că pur și simplu nu vreau să aud părerile altora, vreau doar să văd ce e acolo. Așa că am petrecut un an și jumătate citind-o și apoi recitind-o și a fost o experiență transformatoare pentru mine. Dar nu mă pretind a fi cineva de la care poți primi sfaturi teologice.
– Sigur, desigur.
– Nu știu, nu înțeleg nimic din toate astea, dar asta s-a întâmplat.
– Crezi că Dumnezeu a permis demonului?
– Habar nu am ce s-a întâmplat. Tot ce știu este că dormeam dus, cu soția și câinii mei, și m-am trezit cu urme de gheare pe cutia toracică, pe sub brațe. Și nu avea sens, că brațele mele…. Oricum, în fine, nu sunt… Nimeni nu e obligat să mă creadă, nu-mi pasă… Dar asta mi s-a întâmplat. Și m-am gândit: „Uau, asta chiar e real!” Orice ar fi asta, nici măcar nu sunt sigur ce este, dar e foarte real.
– Și deci prezența acelui rău lansează ceva…
Traducere și prezentare: O Chilie Athonită
Vă rugăm susțineți activitatea FrontPress.net:
ANUNȚ: FrontPress se confruntă cu cenzura pe rețelele sociale. Accesați direct site-ul nostru pentru a citi articolele sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
Donați mai jos prin Revolut:
sau prin PayPal:
Descoperă mai multe la FrontPress.net
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.