Burebista, mare căpetenie geto-dacă, a reuşit să unească toate triburile sub o singură stăpânire şi a cucerit un teritoriu uriaş. Misterul dispariţiei sale fulgerătoare de pe scena istoriei nu a fost dezlegat nici astăzi. Nu se ştie dacă a fost ucis sau alungat, cine sunt ucigaşii şi mai ales de ce a avut loc posibilul asasinat.
„Boerebistas, bărbat get, luând conducerea neamului său, a ridicat pe oamenii aceştia ticăloşiţi de nesfârşitele războaie şi i-a îndreptat prin abstinenţă şi sobrietate şi ascultare de porunci, aşa încât în câţiva ani a întemeiat o mare stăpânire şi asupus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine”, scria geograful grec Strabon (64/63îHR-24d. HR) în lucrarea sa „Geografia” despre cea mai importantă căptenie geto-dacă, „Buruista” sau Burebista.
După cum arată şi istorici precum Hadrian Daicoviciu, Ion Horaţiu Crişan sau Radu Vulpe, căpetenia dacă provenea de undeva din zona de sud-vest a Transilvaniei sau din câmpia Munteniei, fără a se şti cu certitudine. A cucerit trib după trib şi a reuşit să-şi consilideze puterea. Când a devenit suficient de puternic, probabil în jurul anului 85-84, a supus toate triburile dacice din zona Transilvaniei şi a Munteniei de Vest şi, cu ajutorul preotului Deceneu, cu o influenţă mistică deosebită asupra dacilor, Burebitsta s-a proclamat rege.
A reuşit să deţină puterea timp de 38 de ani, unind şi organizând într-un uriaş stat barbar, triburile dacilor, din zona Munţilor Orăştiei până în sălbaticul nord, în preajma anului 48 Î HR. Regatul său se întindea pe o suprafaţă uriaşă, înglobând teritoriul de astăzi al Ungariei, o parte a Cehiei, Slovaciei, o parte a Poloniei, Bulgariei şi Serbiei.
„În câţiva ani, aşa cum spune Strabo, de la 60 la 48, Burebista făurise cu sabia în mână un mare stat ce se întindea spre apus şi spre nord-vest până la Dunărea de mijloc şi Moravia, spre nord până în Carpaţii Păduroşi, spre est ajungea până la Olbia şi cuprindea Dobrogea în întregime, iar la miazăzi ajungea până la Haemus (n.r. – Munţii Balcani)”, scria istoricul şi arheologul Hadrian Daicoviciu în lucrarea sa „De la Burebista la cucerirea romană”.
Aşa cum arată şi autorii antici, Burebista a învins triburile celtice ale boilor şi tauriscilor, împingându-i ca un tăvălug spre vest. Ajunge la graniţa cu suebii, triburi germanice. Trece prin foc şi sabie cetăţile pontice, iar „războinicii-lup”, aliaţi cu bastarnii şi grecii, administrează o îngrângere usturătoare romanilor conduşi de Hybrida, guvernatorul Macedoniei în Dobrogea.
Mai mult decât atât, Burebista aproape ajunge să se confrunte cu unul dintre cei mai mare generali ai Antichităţii Iulius Caesar. Nu vor apuca nici unul nici celălalt să trăiască acest moment. Caesar este asasinat în anul 44 ÎHR, iar marele său rival, Burebista, dispare în mod misterios de pe scena istoriei în acelaşi an. Nici până astăzi nu a fost descifrat acest mister, existând în schimbe mai multe ipoteze.
Dacă despre existenţa, cuceririle şi numeroasele progrese administrative şi militare ale lui Burebista vorbesc autori greci, latini, dar şi descoperirile arheologice, în legătură cu dispariţia sa există foarte puţine izvoare. Mai precis doar unul singur, care rezumă în câteva fraze, sfârşitul domniei lui „Boerebistas”. Este vorba despre geograful Strabon care scrie doar atât: „Iar Burebista a sfârşit prin a fi răsturnat de nişte răsculaţi înainte ca romanii să fi pornit o armată împotriva lui. Cei ce i-au urmat au îmbucăţit întinderea stăpânită de el, în mai multe părţi”, preciza Strabon.
Nu se ştie cu certitudine însă dacă momentul înlăturării a coincis şi cu moartea marii căpetenii. Cu alte cuvinte nu se ştie dacă a luat drumul exilului sau a fost asasinat. Nu se cunosc nici motivele răscoalei şi nici numele răsculaţilor sau măcar categoria socială din care făcea parte. Culmea, se presupune că Burebista a murit în acelaşi an şi aceeaşi lună cu Caesar. Cu toate acestea, numele asasinilor marelui său rival de la Roma sunt bine cunoscute, inclusiv cel al fiului său adoptiv Brutus sau a nepotului său Octavianus, primul împărat roman.
„Cine poate prevedea dacă vreodată va fi cunoscut numele aceluia dintre asasini care l-a străpuns pe Burebista aşa cum se ştie numele celor care l-au răpus pe marele său rival de la Roma: pe Caesar”, se întreabă şi istoricul Ion Horaţiu Crişan în „Burebista şi epoca sa”.
Nu există nici indicii arheologice care să ateste o continuitate a lui Burebista după acest moment, dar nici consemnări ale asasinatului.
Una dintre cele mai cunoscute ipoteze este cea a asasinatului: Burebista ar fi fost omorât în urma unui complot. Complotul ar fi fost de fapt organizat de căpeteniile dace, în special din estul Muntenie şi nordul Moldovei, departe de centrul regatului dac, nemulţumite că şi-au pierdut autonomia. Multe dintre triburile dace au fost cucerite de Burebista târziu, existând numeroşi lideri tribali care s-au opus. Aceştia ar fi fost nemulţumiţi că zona transilvană era favorizată prin construcţia de monumente, cetăţi de piatră şi concetrarea puterii în aceea zonă, triburile din zonele mărginaşe fiind folosite mai mult în campaniile istovitoare împotriva celţilor, sciţilor şi a grecilor.
„Unificarea Daciei întregi sub o singură stăpânire nu era pe placul multora dintre nobilii daco-geţi, nevoiţi să se închine lui Burebista şi să renunţe la vechea lor autonomie şi la o parte din privilegiile lor. Această aristocraţie tribală nemulţumită urzeşte un complot. Şi cam în aceeaşi vreme îşi are Caesar căderea în plin Senat, străpuns de loviturile de pumnal ale conjuraţilor. Burebista era şi el ucis de o revoltă a unor nobili”, descria uciderea lui Burebista, Hadrian Daicoviciu în „Dacia de la Burebista la cucerirea romană”.
Aceeaşi ipoteză este susţinută şi de Radu Vulpe, care este de părere că un rege de talia lui Burebista nu putea fi îndepărtat decât prin asasinat. Cine erau nobilii daci care l-au ucis şi de unde proveneau aceştia nu se ştie.
După moartea regelui dac, regatul său se destramă în patru regate şi se presupune mai apoi în şase. Aceasta este o dovadă, spun istoricii, a unei revolte stârnite de căpeteniile care doreau să fie stăpâni supremi asupra teritoriilor lor, fără să mai depinde de stăpânul din munţii Orăştiei. Mai mult decât atât, Ion Horaţiu Crişan îi identifică pe asasini.
Acesta spune că sunt cele trei căpetenii ale celor trei regate desprinse şi organizate în zona Munteniei şi Moldovei. Doar descoperirile arheologice ar putea duce la o identificare a acestora. „Cea mai plauzibilă presupunere ni se pare a fi aceea că în «răsculaţii» de care vorbeşte Strabon trebuie să identificăm câteva căpetenii, vârfuri ale aristocraţiei daco-getice”, precizează Ion Horaţiu Crişan.
Un alt istoric, Radu Vulpe, completează şi spune că este vorba de trei şefi de uniuni de triburi regionale care, după ce iniţial au dorit de bună voie sau supuşi cu armele unirea cu regatul lui Burebista, s-au răzgândit şi au decis să devină autonomii. Fiind cunoscute represaliile lui Burebista, inclusiv ale cetăţilor greceşti din Pont, aceste căpetenii ar fi considerat ca unică soluţie asasinarea căpeteniei geto-dace.
Hadrian Daicoviciu precizează că între „loialiştii” conduşi de Deceneu şi un posibil urmaş al lui Burebista Coson şi „separaţioniştii” asasini ar fi avut loc lupte grele. Fără personalitatea covârşitoare a lui Burebista, triburile nu au mai putut fi unite. Totodată, spre sfârşitul domniei, Burebista se implicase mai mult în proiecte edilitare, neglijând campaniile militare. Practic încerca să-şi întărească cetăţile împotriva unui eminent atac roman, despre care ne povesteşte Suetonius. Cum mulţi războinici daci dar şi căpetenii obţineau veniturile din pradă, perioada de acalmie şi pace nu le-a priit, îndemnându-i la revoltă.
O altă ipoteză luată în calcul de istorici, este asasinarea lui Burebista de nobili din anturajul său. Propriu-zis ar fi avut loc o „revoltă de palat”, în care erau implicaţi sfetnicii săi sau oamenii de încredere. Domnia îndelungată a lui Burebista, dar şi dorinţa de putere i-ar fi făcut pe câţiva membrii ai marii aristocraţii să recurgă la o lovitură de stat. Faptul că făceau partea din anturajul regelui ar fi facilitat asasinatul.
„Acele căpetenii nemulţumite trebuie să fi făcut parte din anturajul regelui. Nu putea fi vorba decât de vârfuri ale aristocraţiei şi acestea făceau parte din curtea regelui”, scria Horaţiu Crişan. Totodată, în cadrul aceluiaşi scenariu se presupune că cel care a orchestrat asasinatul ar fi fost chiar marele preot Deceneu. Aflat mereu în umbra regelui şi principalul său sfetnic, acesta ar fi dorit puterea supremă. Şi asta în condiţiile în care Strabon spune că influenţa lui Deceneu, preot zamolxian, ar fi determinat ascultarea oarbă a dacilor faţă de Burebista.
Totodată, tot Strabon spune că Deceneu era venerat ca un zeu de daci, fiindu-i cu alte cuvinte uşor să-i îndemne la o revoltă.
Mai mult decât atât, acelaşi Strabon îl numeşte pe Deceneu „vrăjitor” şi îi construieşte pe alocuri portretul unui şarlatan. „Pentru a-şi convinge poporul, el şi-a luat ca ajutor pe Deceneu, un bărbat vrăjitor care umblase multă vreme prin Egipt, învăţând acolo unele semne de prorocire, mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor. După câtva timp fusese socotit chiar zeu, după cum am mai spus când a fost vorba de Zalmoxis. Ca dovadă de cât îl ascultau (geţii) este şi faptul că ei s-au lăsat convinşi să-şi stârpească viile şi să-şi ducă viaţa fără vin”, preciza Strabon.
Practic, se presupune că Burebista l-a luat pe Deceneu, un mistic, pentru a-i convinge pe daci să-i asculte poruncile; marele preot ajunge să fie considerat un adevărat zeu şi în cele din urmă ar fi preluat puterea. O dovadă stă şi faptul că după Burebista nu a mai urmat o căpetenie „laică” aşa cum se obişnuise până atunci, preotul Deceneu ajungând şef al statului dac. Odată cu el apare un nou tip de lider, regele-preot, semn al unei lovituri de stat. După Deceneu, urmează un alt preot, Comosicus, dar şi Scorilo.
Asasinarea lui Burebista, comandată de romani
Constantin Daicoviciu, un alt mare istoric român, a avansat ideea că Burebista a fost ucis la comanda Romei. Şi asta în condiţiile în care trebuiau înlăturaţi toţi adversarii. În calea conjuraţilor şi în principal a lui Octavian, viitorul împărat roman Octavia Augustus, a stat în primul rând Iulius Caesar, ucis în luna martie a anului 44 ÎHR. Apoi trebuia înlăturat Burebista, marele rege barbar care se implicase deja în politica Romei şi ameninţa graniţele. Ocupat cu Marc Antonius, Octavian, se presupune, ar fi decis să scape de Burebista prin intermediul asasinilor.
Ar fi cumpărat pe câţiva nobili daci din anturajul marii căpetenii. Aceştia ar fi declanşat o revoltă, „o lovitură de palat” căruia i-a căzut victima Burebista. „Lucrul nu pare de necrezut şi nici fără analogii. Este neîndoielnic faptul că romanii nu puteau privi cu ochi buni, nu puteau să le fie pe plac ridicarea daco-geţilor în frunte cu nebiruitul lor rege”, preciza Horaţiu Crişan. Şi într-adevăr după cum spune Strabon, armata lui Burebista în cazul unei mobilizări generale număra 200.000 de războinici. Toţi specialiştii sunt de acord că în Europa Centrală, în aceea perioadă, forţa armată a lui Burebista era deosebită.
Alături de războinicii daci erau antrenate triburi celtice, scitice, bastarne şi chiar aliaţi greci. De altfel, romanii au avut serioase motive de îngrijorare, spune Hadrian Daicoviciu, în momentul în care Burebista ajunsese la graniţa triburilor germanilor suebi ai lui Ariovist. Republica Romană tremura în faţa unei formidabile alianţe barbare între războinicii germani şi cei daci. Alianţa nu a avut loc însă. Burebista continua să semene teroare în ţinuturile romane.
„Ba a ajuns să fie temut şi chiar de romani pentru că trecea Istrul (n.r. Dunărea) fără frică prădând Tracia până în Macedonia şi Iliria”, preciza Strabon. Războinicii daci erau renumiţi pentru ferocitate şi vitejie, după cum arată şi Herodot numindu-i „cei mai viteji dintre traci”. Forţa lui Burebista în zona central europeană şi balcanică este dovedită şi de implicarea în politica romană, din primul triumvirat. Se aliază cu Pompei, încercând să îl răstoarne pe Iulius Caesar.
Pompei face greşeala de a intra mai devreme în bătălia de la Pharsalus. Uriaşa armată barbară a lui Burebista nu mai ajunge la timp şi Pompei este înfrânt. În acel moment Burebista devenise duşmanul personal al lui Caesar. Istoricii arată de asemenea că Roma în anul 44 ÎHR nu era încă uriaşa forţă imperială din vremea lui Traian. Republica Romană în aceea perioadă trecea printr-un adevărat război civil, iar o căpetenie barbară atât de puternică precum Burebista reprezenta un pericol uriaş pentru romani. Tocmai de aceea, aceştia ar fi dorit dispariţia marelui rege dac. În orice caz, în afară de informaţiile lui Strabon nu există altele.
Toate argumentele şi ipotezele se bazează pe argumente de ordin logic, comparaţii şi analogii. Nu se ştie cu siguranţă când şi cum a fost omorât Burebista. Cu toate acestea, există numitori comuni. Fără participarea unor apropiaţi ai regelui la asasinat sau revoltă, niciun scenariu nu ar fi fost posibil. Cert este că. după moartea marelui rege Burebista, regatul geto-dac se destramă şi devine vulnerabil.
Vă rugăm susțineți activitatea FrontPress.net:
ANUNȚ: FrontPress se confruntă cu cenzura pe rețelele sociale. Accesați direct site-ul nostru pentru a citi articolele sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
Donați mai jos prin Revolut:
sau prin PayPal:
